ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL CÂMPULUNG MOLDOVENESC
CONSILIUL LOCAL
PROCES VERBAL
al şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc din 28 ianuarie 2010
Şedinţa începe la orele 1200.
Convocarea şedinţei a fost făcută de către Primarul municipiului prin Dispoziţia nr.21/2010.
Participă, din cei 17 consilieri aleşi, un număr de 15; lipsesc motivat consilierii locali Giosan Nicolai şi Vargan Vasile.
Sunt prezenţi: dl. Gabriel Constantin Şerban – primarul municipiului, dl. Negură Mihăiţă – viceprimarul municipiului şi dl. Toader Mândrilă – secretarul municipiului.
Au fost invitaţi şi participă la şedinţă: d-na Coclici Liliana – şef Serviciu venituri şi cheltuieli, dl. Zancu Cornel – Copartiment monitorizare servicii publice, dl. Cîrstiuc Nicolai – Compartiment asociaţii de proprietari, dl. Vulpe Daniel – Serviciul de alimentare cu energie termică şi dl Athes Emil - ACET, precum şi reprezentanţi ai presei.
Şedinţa este deschisă de către dl. consilier local Chirodea Gavril, preşedinte de şedinţă, care informează plenul că este întrunit cvorumul astfel încât şedinţa este legal constituită şi îşi poate desfăşura lucrările.
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta proiectul ordinii de zi.
Domnul primar prezintă următorul proiect al ordinii de zi:
1.Aprobarea proceselor verbale ale şedinţelor Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc din 21 decembrie 2009 şi 7 ianuarie 2010.
2.Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea şi adoptarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Iniţiator: Primarul municipiului
3.Proiect de hotărâre cu privire la subvenţionarea transportului urban de călători pentru unele categorii de populaţie pentru anul 2010.
Iniţiator: Primarul municipiului
4. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cantităţii de 54 mc material lemnos pentru repararea podului rutier peste râul Moldova – zona Pârâul Morii.
Iniţiator: Primarul municipiului
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere pentru unele spaţii şi terenuri în zona pieţei agroalimentare.
Iniţiator: Viceprimarul municipiului
6. Proiect de hotărâre cu privire la prelungirea valabilităţii unor contracte de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât locuinţă.
Iniţiator: Primarul municipiului
7. Proiect de hotărâre cu privire la actualizarea Strategiei locale pentru accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a Planului de implementare a strategiei pentru accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice pentru anul 2010.
Iniţiator: Primarul municipiului
8. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului Serviciului public de alimentare cu energie termică din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Iniţiatori: Primarul şi viceprimarul municipiului
9. Proiect de hotărâre cu privire la numirea comisiei pentru vânzarea terenurilor aferente blocurilor, spaţiilor comerciale, caselor precum şi a terenurilor fără potenţial imobiliar, aflate în proprietatea privată a municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Iniţiator: Primarul municipiului
10. Raport pentru activitatea de soluţionare a petiţiilor adresate Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc în semestrul II 2009.
11. Raport privind activitatea desfăşurată de asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav în cursul semestrului II 2009.
12. Cererea d-nei Ignătescu Mariana, înregistrată la nr. 70/2009.
13. Cererea d-lui Bejinaru Mihai, din Câmpulung Moldovenesc, strada Calea Bucovinei nr. 17, bl. 31, ap.25, înregistrată la nr. 2/2.01.2010.
14. Cererea domnului Călin Fudulache, înregistrată la nr. 3/14.01.2010.
15. Diverse.
Dl. preşedinte consultă plenul dacă mai sunt şi alte propuneri pentru suplimentarea ordinii de zi.
Nu sunt.
Se supune la vot ordinea de zi. Se votează cu 15 voturi “pentru”.
Se trece la punctul 1 de pe ordinea de zi (Aprobarea proceselor verbale ale şedinţelor Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc din 21 decembrie 2009 şi 7 ianuarie 2010).
Nu sunt obiecţii. Procesele verbale sunt aprobate cu 15 voturi „pentru”.
Se trece la punctul 2 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea şi adoptarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Câmpulung Moldovenesc).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Se prezintă raportul Compartimentului asociaţii de proprietari.
Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. primar – întreabă dacă avizul comisiei juridice este legal?
Dl. secretar – da, la şedinţa de comisie au fost prezenţi 3 membri.
Dl. primar – dacă avizul nu este semnat de preşedinte, este valabil? Sunt preşedinţi de comisii care nu reuşesc să convoace în timp legal şedinţele de comisie şi atunci unele proiecte de hotărâre nu pot fi puse în discuţie.
Dl. preşedinte – să înţeleg că suntem în impas?
Dl. secretar – se pare că preşedintele comisiei a convocat şedinţa dar nu a fost prezent. Dacă şi astăzi, din motive obiective se retrage proiectul de hotărâre el nu va mai putea fi discutat decât peste 6 luni. Trebuie să se reglementeze aceste probleme de ordin organizatoric. Ceea ce a spus dl. primar este adevărat. Întrucât au fost prezenţi la şedinţă 3 membri, consideră că avizul dat este legal. Sunt anumite probleme care trebuiesc rezolvate doar de consilierii locali. Desigur, apar situaţii când un preşedinte nu poate fi prezent. Este o chestiune care, cred, o va clarifica şi dl. Vargan.
Dl. preşedinte – problema spaţiilor ANL este una stringentă, nu putem amâna 6 luni.
Dl. secretar – în plus, hotărârea trebuie comunicată la minister.
Dl. consilier local Timu – dacă nu aprobăm proiectul de hotărâre este o mare problemă pentru tinerii din Câmpulung Moldovenesc.
Nu mai sunt discuţii.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 3 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la subvenţionarea transportului urban de călători pentru unele categorii de populaţie pentru anul 2010).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Serviciului venituri şi cheltuieli.
Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. consilier local Mocanu – în cadrul comisiei s-a discutat o altă modalitate de acordare a acestor documente pentru transportul local în comun.
Dl. consilier local Timu – nu s-a anexat la proiectul de hotărâre tabelul nominal cu beneficiarii de transport local subvenţionat.
Dl. preşedinte – pentru a reduce cheltuielile trebuie mai multă severitate şi control din partea personalului de specialitate din primărie.
D-na consilier local Flutur – pentru cei care vor iniţia proiecte de hotărâre, doreşte să stabilească termenele şi persoanele care răspund de aceste situaţii.
Dl. preşedinte – persoana care se ocupă este în subordinea d-lui viceprimar care va răspunde de aplicarea acestei hotărâri întocmai.
D-na consilier local Flutur – insistă asupra termenelor şi a persoanelor care răspund de ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate.
Dl. secretar – în fiecare an se prezintă un raport în legătură cu modul cum au fost duse la îndeplinire hotărârile adoptate. Reglementările legale impun domnului primar să prezinte acest raport anual.
Apoi, fiecare dintre consilierii locali poate formula interpelări în legătură cu modul de îndeplinire a hotărârilor.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 4 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea cantităţii de 54 mc material lemnos pentru repararea podului rutier peste râul Moldova – zona Pârâul Morii).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Compartimentului păduri.
Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. consilier local Raţu – lemnul să fie folosit în scopul în care a fost aprobat.
Dl. viceprimar – comisia a fost la faţa locului. In legătură cu manopera s-a făcut un tabel nominal cu cetăţenii din zonă cu care se va efectua lucrarea. Compartimentul de monitorizare va supraveghea şi va coordona această lucrare.
Dl. consiler local Piticari propune să mărim cantitatea de lemne şi să dăm în contrapartidă celor care lucrează la acest pod.
Dl. preşedinte – există o comisie de recepţie din care fac parte consilierii locali Bilinschi, Chirodea şi Flutur. Aceasta va monitoriza lucrarea.
Dl. secretar - este cazul să fie felicitaţi domnii consilieri locali Niga Gheorghe şi Giosan Nicolai care, prin efort propriu, s-au angajat în această lucrare.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 5 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere pentru unele spaţii şi terenuri în zona pieţei agroalimentare).
Se dă cuvântul domnului viceprimar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Compartimentului patrimoniu.
Comisiile economică şi juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. consilier local Timu – nu este anexat un plan la documentaţie.
Dl. viceprimar – face unele precizări în legătură cu spaţiile la care se prelungesc contractele de închiriere.
Dl. consilier local Raţu – clauza cu anularea este foarte bună, în caz că nu se respectă contractul.
Dl. viceprimar – în legătură cu cele 9 societăţi de la fostul Petrom. Din cele 9, 7 este posibil să se conformeze clauzelor stabilite în concesiune.
Dl. consilier local Niga – în acel spaţiu s-a propus să se facă noua piaţă.
Dl. viceprimar – propune ca în luna februarie să fie iniţiat un proiect de hotărâre în legătură cu construirea pieţei.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 6 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la prelungirea valabilităţii unor contracte de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât locuinţă).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Compartimentului patrimoniu.
Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Nu sunt discuţii.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 7 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la actualizarea Strategiei locale pentru accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a Planului de implementare a strategiei pentru accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice pentru anul 2010).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Compartimentului monitorizare servicii publice.
Comisiile economică şi juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. consilier local Timu – solicită preşedintelui de şedinţă să fie discutat mai spre final acest proiect de hotărâre.
Dl. preşedinte – nu se poate. Ordinea de zi a fost aprobată în forma iniţială.
D-na consilier local Flutur – e vorba de consumul de energie electrică, dl. consilier local Ţaran, care este în domeniu, lipseşte momentan.
Dl. secretar – dacă este numai această problemă, să fie împuternicit dl. primar ca împreună cu dl. consilier local Ţaran să stabilească concret toate detaliile. Consiliul local este de acord cu această procedură.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 8 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului Serviciului public de alimentare cu energie termică din municipiul Câmpulung Moldovenesc).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Serviciului de alimentare cu energie termică.
Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. viceprimar – au fost puse întrebări în şedinţa de comisie. Acest regulament reglementează în mod clar ce activităţi desfăşoară serviciul de termoficare. Operatorii care vor activa în cadrul acestui serviciu sunt obligaţi să respecte acest regulament. Regulamentul nu are a face cu concesionarea sau cu alte aspecte.
Dl. preşedinte – acest regulament a fost verificat de către ANRSC Botoşani.
Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se votează cu 14 voturi „pentru”. Se abţine dl. consilier local Timu.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 9 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre cu privire la numirea comisiei pentru vânzarea terenurilor aferente blocurilor, spaţiilor comerciale, caselor precum şi a terenurilor fără potenţial imobiliar, aflate în proprietatea privată a municipiului Câmpulung Moldovenesc).
Se dă cuvântul domnului primar pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pe care l-a iniţiat.
Dă citire proiectului de hotărâre pe articole.
Este prezentat raportul Compartimentului patrimoniu.
Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre.
Discuţii:
Dl. preşedinte – trebuie completată comisia cu 3 consilieri locali pentru membrii titulari şi unul pentru supleanţi. Atenţie foarte mare pe cine propunem pentru că este o mare responsabilitate.
Dl. consilier local Timu propune pe d-na consilier local Flutur Cristina.
Dl. consilier local Raţu propune pe dl. consilier local Bilinschi Ilie.
Dl. consilier local Cuciurean propune pe dl. consilier local Chirodea.
Dl. consilier local Piticari propune pe dl. consilier local Stoleru Liviu ca membru supleant.
Supuse la vot cele 4 propuneri, s-au obţinut următoarele rezultate:
- d-na consilier local Flutur – 14 voturi „pentru”
- dl. consilier local Bilinschi - 14 voturi „pentru”
- dl. consilier local Chirodea - 14 voturi „pentru”
- dl. consilier local Stoleru - 14 voturi „pentru”
Dl. preşedinte – din cei 3 trebuie ales un preşedinte şi propune pe d-na consilier Flutur Cristina pentru această funcţie.
D-na consilier local Flutur Cristina propune pe dl. consilier local Chirodea.
Dl. consilier local Bilinschi se autopropune.
La vot: din cei 4 consilieri propuşi 3 au votat pentru d-na consilier local Flutur Cristina.
Se supune la vot proiectul de hotărâre pe ansamblu. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 10 de pe ordinea de zi (Raport pentru activitatea de soluţionare a petiţiilor adresate Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc în semestrul II 2009).
Raportul a fost însuşit de consiliul local cu 15 voturi „pentru”.
Se trece la punctul 11 de pe ordinea de zi (Raport privind activitatea desfăşurată de asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav în cursul semestrului II 2009).
Raportul a fost însuşit de consiliul local cu 15 voturi „pentru”.
Se trece la punctul 12 de pe ordinea de zi (Cererea d-nei Ignătescu Mariana, înregistrată la nr. 70/2009).
Discuţii:
Dl. consilier local Timu – comisia juridică solicită d-lui primar, prin compartimentul de specialitate, să facă delimitarea căii de acces şi intrarea în legalitate cu construcţiile din zonă.
Dl. consilier local Ţaran – să fie traşi la răspundere cei care nu au respectat hotărârile judecătoreşti.
Dl. onsilier local Velisar – este întru totul de acord cu punctul de vedere al domnului primar.
Dl. primar – prezintă o notă de serviciu cu privire la delegarea de sarcini domnului viceprimar pentru a clarifica şi rezolva aceste probleme. Termenul de finalizare a activităţilor este 30.06.2010. Nota de serviciu este anexată la dosarul şedinţei de azi.
Dl. consilier local Timu – calea de acces către proprietate să fie deschisă mai devreme, nu poate aştepta 5 luni persoana care a adresat solicitarea.
D-na Ignătescu – poarta care închide calea de acces trebuie desfiinţată de către Primărie cu Poliţia comunitară.
Dl. preşedinte – dl. Viceprimar a primit sarcini şi le va duce la îndeplinire în acest caz.
Se trece la punctul 13 de pe ordinea de zi (Cererea d-lui Bejinaru Mihai, din Câmpulung Moldovenesc, strada Calea Bucovinei nr. 17, bl. 31, ap.25, înregistrată la nr. 2/2.01.2010).
Discuţii:
Dl. consilier local Velisar – cel ce a sesizat aceste aspecte se pare că are dreptate.
Dl. viceprimar – în zonă sunt rezervate locuri pentru policlinică şi CEC Bank.
Dl. consilier local Bilinschi – ce s-a făcut până în prezent este foarte bine.
Dl. consilier local Raţu – un cetăţean de pe Calea Bucovinei ce treabă are cu strada Dimitrie Cantemir?
Dl. consilier local Timu – probabil vor trebui rezolvate în timp. Omul reclamă mai multe aspecte. Faptul că un cetăţean este nemulţumit nu înseamnă că trebuie să nu mai facem ce ne-am propus în municipiu.
Dl. secretar – cererea cuprinde 2 aspecte: unul cu privire la posibila abrogare sau modificare a HCL pentru locurile pentru taxi; în acest caz trebuie ca deliberativul să hotărască fie menţinerea ei fie modificarea; celelalte aspecte din cerere se referă la o serie de dificultăţi din oraş. Trebuie dat un răspuns argumentat şi în termen.
Dl. consilier local Niga Gheorghe – propune să se menţină hotărârea pe care am adoptat-o.
Dl. consilier local Timu – în răspuns să se menţioneze şi modul concret de rezolvare a situaţiei.
Dl. preşedinte – supune la vot menţinerea hotărârii adoptate. Se votează cu 14 voturi „pentru”. Este împotrivă domnul consilier local Velisar Radu.
Consiliul local stabileşte ca verificările şi răspunsul către petent să fie făcute de dl. viceprimar.
Se trece la punctul 14 de pe ordinea de zi (Cererea domnului Călin Fudulache, înregistrată la nr. 3/14.01.2010).
Dl. consilier local Velisar – propune scoaterea la licitaţie în vederea concesionării sau închirierii. Proiectul de hotărâre va fi iniţiat ulterior.
Se supune la vot propunerea d-lui consilier local Velisar. Se votează cu 15 voturi „pentru”.
Compartimentul patrimoniu din Primărie va comunica acest răspuns solicitantului.
Se trece la ultimul punct din ordinea de zi (Diverse)
Dl. secretar prezintă următoarele:
1. Cererea d-nei Dan Doina. Se va înainta la comisiile de specialitate ale Consiliului Local (economică şi juridică) însoţită de punctul de vedere al Compartimentului patrimoniu.
2. Secţia de şah de la Clubul Sportiv Municipal „Rarăul” solicită sprijin din partea agenţilor economici cu dulciuri, apă. Cererea a fost rezolvată anterior.
3. În luna decembrie 2009 a fost prezentată o adresă de la TV Plus Suceava cu privire la comunicarea unor date în baza Legii nr. 544/2001. Consiliul local a comunicat că solicitările sunt de competenţa exclusivă a d-lui primar, precizându-se că între consiliul local şi primar nu există raporturi de subordonare. În adresa TV Plus de azi se fac unele consideraţii de natură generală şi de interpretare a Legii administraţiei publice locale.
Intervine dl. primar şi arată că prin acea adresă i s-au solicitat date privind deplasările sale în interes de serviciu, consum de combustibil şi cheltuielile cu telefonul dar şi sumele plătite pentru cabinetul primarului. A comunicat aceste date în termen legal.
4. Dl. Turac Petru a solicitat Consiliului Local aprobare pentru cumpărarea unui teren concesionat. Se prezintă punctul de vedere al compartimentului patrimoniu. Consiliul local este de acord cu această propunere iar răspunsul către petent se va face de către Compartimentul patrimoniu (la dosarul şedinţei se află atât cererea cât şi nota compartimentului)
5. D-na Madaraş Liliana a solicitat concesionarea directă a unui teren. Cererea a fost analizată iar compartimentul patrimoniu a întocmit un punct de vedere. Consiliul local este de acord şi împuterniceşte Compartimentul patrimoniu să răspundă în acest sens petentei.
6. D-na Ionescu Alexandrina solicită cumpărarea unui teren. Cererea a fost analizată de compartimentul de specialitate din primărie, care a întocmit un referat. Consiliul local este de acord cu punctul de vedere iar răspunsul va fi comunicat de Compartimentul juridic.
7. Consiliul Local a fost citat ca pârât la Tribunalul Suceava în proces cu dl. Ciulei Silviu Petrică.
Din acţiune rezultă că dl. Ciulei doreşte numirea ca director al Bibliotecii, modificarea unei hotărâri a consiliului local, plata cheltuielilor de judecată şi trecerea Bibliotecii în subordinea Consiliului local.
Având calitate procesuală activă Consiliul Local are de stabilit procedura de reprezentare:
- un reprezentant al Consiliului Local;
- angajarea unui avocat
- împuternicirea unui jurist din Primărie.
Dl. consilier local Timu propune ca întreaga documentaţie să fie transmisă la comisia juridică şi la comisia de cultură.
Dl. consilier local Niga – propune împuternicirea juristului primăriei, cu acordul domnului primar.
Dl. consilier local Raţu – propune angajarea unui avocat. Aceeaşi formă o propune şi consilierul local Timu.
Dl. consilier local Giosan Mircea – cine plăteşte avocatul?
Dl. secretar – Consiliul local
Dl. preşedinte supune la vot împuternicirea consilierului juridic al Primăriei care să reprezinte consiliul local în procesul cu Ciulei : 13 voturi „pentru” şi 2 „împotrivă” (consilierii locali Raţu şi Timu).
Întrucât şi dl. primar şi-a dat acordul - se formulează conţinutul împuternicirii, astfel:
„În aplicarea prevederilor art. 793 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 673/2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, se împuterniceşte dl. Paul Petroaie, consilier juridic în cadrul Primăriei, să reprezinte şi să apere interesele Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 194/86/2010 al Tribunalului Suceava – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal.
În realizarea împuternicirii sus acordate, consilierul juridic Paul Petroaie are plenitudine de competenţă pentru:
- a întocmi, semna şi depune întâmpinare;
- a reprezenta consiliul local în instanţă (de fond, de apel şi/sau de recurs) şi a pune concluzii în numele acestuia;
- a întocmi, semna şi depune eventuale apeluri şi/sau recursuri;
- a solicita copii sau înscrisuri de orice natură pendinte de litigiul în cauză, inclusiv studierea dosarelor;
- pe documente şi pe semnătura consilierului juridic Petroaie Paul cu referire la orice act în derularea procesului se aprobă aplicarea ştampilei cu sigla Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc”.
Această împuternicire va fi semnată de dl. Chirodea Gavril, preşedintele şedinţei de astăzi, aşa cum dispune legea. Un exemplar din împuternicire se află la dosarul şedinţei.
În continuare, dl. secretar prezintă câteva probleme de natură organizatorică:
- potrivit Legii nr. 393/2004 aleşii locali depun până la data de 1.02 declaraţie privind interesele personale; s-au dat formularele tip aşa încât termenul şi corectitudinea completării trebuiesc respectate;
- consilierii locali trebuie să întocmească rapoarte de activitate pentru anul 2009. Totodată, separat, şi cele 4 comisii de specialitate. Este un termen trecut în adresa înaintată la începutul lui ianuarie care să fie respectat.
- încă nu s-a reuşit (şi îndată suntem la jumătatea mandatului) stricta respectare a regulamentului. Am spus-o de multe ori, o mai spun şi azi: avizele comisiilor nu se transmit în termenul stabilit, ceea ce nu este de loc în regulă, ca să mă exprim elegant. Se va ajunge, inevitabil, la neconvocarea şedinţelor ordinare ale Consiliului, ceea ce poate avea consecinţe juridice extrem de neplăcute. Ştiu că repet unele problematici dar o fac pentru că trebuie, este în obligaţia secretarului de a veghea la legalitate inclusiv în probleme organizatorice. Pregătirea şedinţelor de consiliu, a materialelor necesare dar şi finalizarea dosarelor presupune o mare răspundere, de aceea toate aspectele ridicate sunt importante şi obligatorii.
Dl. primar prezintă următoarele:
1. Informarea privind deplasarea în Slovacia pentru semnarea Protocolului pentru Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”. Părintele Giosan nu s-a putut deplasa din motive obiective.
2. Cererea d-lui Vranău Nicolai în ce priveşte spaţiul din Primărie. Contractul de închiriere expiră în mai 2010 şi trebuie clarificat. Comisia specială să-l invite de urgenţă la negocieri, astfel încât să ştim care va fi prevederea: închiriere în continuare, chiria, eventuala cumpărare, etc. O cotă parte din imobil aparţine şi familiei Bumbac. Se supune la vot această situaţie, cei 15 consilieri locali prezenţi fiind de acord.
3. Adresa S.C. Transport călători Câmpulung prin care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la impozite şi taxe. Se anexează adresa şi copia răspunsului de la Serviciul venituri.
4. Asociaţia Staţiunilor Turistice din România a organizat o dezbatere la Bucureşti, în prezenţa ministrului turismului. La această întâlnire a participat dl. consilier local Chirodea care prezintă o informare. Documentul se anexează la dosar.
5. Dl. consilier local Ţaran are o nouă calitate. Acesta se prezintă şi arată că a fost numit şef centru EON la Suceava. Va colabora foarte bine cu Primăria Câmpulung.
6. În perioada 29-31 ianuarie 2010 se desfăşoară la Câmpulung Serbările Zăpezii. Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul unor inimoşi organizatori. Solicită sprijin de la posibilii sponsori.
D-na profesor Dumitrescu – este nevoie imediată de rezolvat 3 probleme: foc de tabără, ceai şi plăcinte şi amenajarea unei scene. Vor participa cca. 300 de copii din Câmpulung şi alte zone. Dl. consilier local Giosan Mircea oferă 300 de plăcinte.
D-na Catargiu Elena – director Şcoala generală nr. 3 solicită sprijin cu material lemnos pentru sala de sport. Încă nu ştie ce va fi cu încălzirea centralizată. Sesizează d-lui director Athes că ultima factură pentru apă este foarte mare.
Dl. primar – unele aspecte semnalate le vom discuta la construcţia bugetului.
7. Adresă de la Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava în legătură cu evaluarea secretarului municipiului. Rezultă din adresă că, în anul 2009, secretarul municipiului Câmpulung şi-a îndeplinit toate sarcinile şi obiectivele. Conform legii, în cazul secretarului, evaluator este primarul, la propunerea consiliului local. Atât consiliul local cât şi primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc stabilesc acordarea calificativului maxim, inclusiv notare maximă. Dl. primar afirmă că a devenit deja o obişnuinţă profesionalismul domnului secretar, lucru reieşit de-a lungul anilor şi confirmat pe deplin. Dl. secretar mulţumeşte pentru aceste aprecieri şi arată că de mulţi ani nu am avut nici o problemă cu legalitatea hotărârilor consiliului local ori a dispoziţiilor primarului.
Dl. preşedinte – mulţumeşte domnului secretar pentru sprijinul acordat consiliului local şi speră într-o colaborare fructuoasă în continuare.
D-na Dumitrescu – nu s-ar găsi o posibilitate să punem o pardoseală sintetică în sala de sport de la Şcoala Bogdan Vodă?
Dl. preşedinte – să se facă o evaluare cu privire la preţ.
Dl. primar – să fie o solicitare scrisă din partea şcolii pentru construcţia bugetului
Dl. consilier local Ţaran – dacă preşedintele unei comisii de specialitate lipseşte, comisia se poate să se întrunească şi să-şi dea avizele?
Dl. secretar – regretă situaţia intervenită dar comisia se poate reuni şi în lipsa preşedintelui.
D-na Băcanu Lăcrămioara prezintă situaţia privind realizările la şcoala generală nr. 2. Solicită sprijin din partea consiliului local cu privire la mobilier şi alte materiale pentru grupa de preşcolari ce se va înfiinţa. Solicită suma de 200 mii lei.
Dl. consilier local Ţaran – trebuiesc întreprinse nişte acţiuni. Sunt multe familii care îşi aduc copiii la şcoala Bogdan Vodă. Ar trebui să se ceară un acord şi doamnei directoare. Terenul de sport de la şcoală s-a degradat pentru că au fost depozitate lemne de foc. Întreabă pe doamna director dacă lucrează la vreun proiect pentru a atrage fonduri europene.
Dl. consilier local Timu – propune o întâlnire între reprezentanţii primăriei, asociaţiilor de proprietari şi ACET.
Dl. consilier local Raţu - este de acord să fie sprijinită şcoala nr.2 cu reparaţii la gard, asfaltare şi altele.
Dl. consilier local Cuciurean – infrastructura nu poate fi făcută decât prin proiecte dar şi acestea s-au blocat pentru că nu este sursă de finanţare. Soluţia ar fi numai măsuri individuale, fiecare cum poate ajuta.
Dl. Athes – este un semnal de alarmă faptul că programul SAMTID merge din ce în ce mai prost. Roagă Consiliul Local să delege o comisie cu oameni autorizaţi pentru a discuta cu asociaţiile de proprietari şi cu particularii cu privire la încasările pentru apa potabilă.
Dl. preşedinte – dl. Athes avea obligaţia să prezinte consiliului local la sfârşitul anului 2009 situaţia reală cu privire la debitele existente, atât la asociaţiile de proprietari cât şi la particulari. Nu a prezentat acea situaţie.
Dl. Athes – se angajează ca la următoarea şedinţă să vină situaţia cerută.
Întrucât au fost discutate toate problemele aflate pe ordinea de zi, preşedintele de şedinţă declară închisă şedinţa Consiliului Local.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
Şedinţa se încheie la orele 1440.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Chirodea Gavril |
| SECRETARUL MUNICIPIULUI,
Toader Mândrilă
|