stema Campulung Moldovenesc

stema Romaniei

Prima pagină Harta municipiului Harta site Album foto Forum Carte de oaspeţi Contact

RO Română

              

 

Primăria municipiului câmpulung moldovenesc

Str. 22 Decembrie nr.2, cod 725100, judeţul Suceava, România

Tel.: 0230-314425

e-mail:  primaria@campulungmoldovenesc.ro

Fax: 0230-314725

Internet:       www.campulungmoldovenesc.ro

 

Data ultimei actualizări a paginii: 13-feb.-2009
Data lansării acestui site: 01 iunie 2006
Copyright©2003-2009 - Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc. Toate drepturile rezervate.

 

 

 

relaţii cu publicul

Centrul de Informare al Cetăţeanului C.I.C.

Program de audienţe
Program cu publicul
Formulare on-line
Acte necesare pentru diverse solicitări
Taxe şi impozite locale
Legislaţie

Primăria

Conducerea instituţiei

Atribuţii conducere
Organigrama
Regulament de organizare şi funcţionare R.O.F.
Structura organizatorică
Unităţi subordonate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Proiecte şi strategii
Curierul Primăriei
Anunţuri achiziţii publice
Anunţuri concursuri

Telefonul cetăţeanului

telefon

0230-312528

 

Campulung Moldovenesc

 

 

 

 

istoricul municipiului câmpulung moldovenesc

 

„A fost odată, demult, tare demult, pe când vulturii vegheau văzduhul din înălţimi, iar zimbrii împrăştiau diamante pe nări, când ciripitul păsărilor şi murmurul izvoarelor înfloreau de cântec,
la poalele muntelui Rarău şi ale Pietrelor Doamnei, de unde răsare ca argintul viu Izvorul Alb,
a fost un iaz mare şi adânc. Apa nu se putea scurge, căci stâncile, numite Pietrele Buhii, erau împreunate pe atunci, iar în acel iaz sălăşluia un balaur ..."

 

    Aşa glăsuieşte o legendă, consemnată de profesorul Graţian Jucan în lucrarea sa „Câmpulung Moldovenesc - Vatra folclorică" (Bucureşti, 1975).
       Legenda spune că dintre toţi cei care şi-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea şi pământuri, iar căutând apoi o fată şi un loc în care să se aşeze, a ajuns şi în ţinutul unde astăzi e oraşul, exclamând cu sinceră uimire: „O, ce câmp lung!"
       Ţinut de legende şi meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad şi molid, Câmpulungul Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puţin odată cu întemeierea Moldovei.
       „Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiţie, primul centru al descălecătorilor din ţara vlahilor de peste munţi", afirma Dimitrie Onciul.
       De aici, cât şi din alte surse, Teodor Balan conchide că ”Voievodatul câmpulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor maramureşeni, întemeiat fiind de Dragoş Vodă odată cu Principatul Moldovei”.
       Prima menţiune scrisă, cunoscută până acum, despre Câmpulungul Moldovenesc datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun, prin care Mănăstirea Moldoviţei primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.
       Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave şi urice din vremea lui Ştefan cel Mare, Bogdan cel Chior ori Petru Rareş, ce dăruiesc mănăstirilor munţi şi văi din ţinutul ocolului.
       Între anii 1532-1537, Petru Rareş a ridicat pe valea Moldoviţei, la Vatra Moldoviţei, frumoasa mănăstire - monument istoric şi de artă - deosebit de atrăgător prin arhitectura şi pictura lui.
       Tot prin Câmpulung Moldovenesc trece în anul 1541, venind din Transilvania, Petru Rareş, aşa cum arată cronicarul Grigore Ureche ”… Pătru Vodă … s-au întors de la Bistriţa, fără de nici o zminteală şi trecând muntele au ieşit la Câmpul Lung”. În acelaşi an, voievodul a ridicat în Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai târziu, după anexarea Bucovinei, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se află şi astăzi.
       Dimitrie Cantemir în opera sa „Descrierea Moldovei” (1716) aminteşte de „Ocolul Câmpulungului”, care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate, cu legile şi judecătorii proprii: „Cele ce am spus mai sus despre supuşii Moldovei nu trebuie să se aplice ţăranilor din trei ţinuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuşi nu ascultă de nici un boier şi alcătuiesc un fel de republică. Primul este Câmpulungul din ţinutul Sucevei, încins de un lanţ neîntrerupt de munţi foarte înalţi. Cuprinde cam cincisprezece sate, care toate îşi au legi şi judecători proprii. Uneori primesc şi doi vornici trimişi de domn, dar nu rareori, dacă aceştia jignesc pe ţărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe acele mijloace de apărare pe care li le-a dat natura.”
       Acelaşi lucru îl subliniază şi Mihai Eminescu într-un articol: „Celula constituitivă a vechilor sate române este republica ţărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) şi la Vrancea.”
       În 1717 Mihai Vodă Racoviţă a poposit şi el în zona Câmpulungului, ridicând la Vama un monument numit până astăzi „Stâlpul lui Vodă”, în amintirea victoriei asupra trupelor austriece.
       Monumentul este un monolit în formă de columnă pătrată, de 3 metri înălţime, cu o pălărie piramidală de piatră aşezată pe creştet. Pe pereţii monumentului sunt gravate în vechea limbă românească, cu litere chirilice, faptele campaniilor sale victorioase.
       Autonomia Ocolului Câmpulung rezulta la acea vreme din privilegiul locuitorilor de a-şi ierna fără plată oile pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti, din scutirile vamale pentru comerţ (de exemplu taxa vinăritului), din scutirile de a da cai de olac şi de-a plăti bir la întemeierea unei noi gospodării.
       Conţinutul drepturilor, privilegiilor şi scutirile de care se bucurau rezultau fie din obiceiul pământului, fie din cărţile domneşti cu privilegii pentru locuitorii Câmpulungului.
       Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica spunea: „Am înnoit şi întărit tuturor câmpulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea şi de la naintaşii noştri cu cărţi domneşti, întâi pentru vama … să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru mortasipie … al treilea pentru oamenii domneşti …. al patrule pentru strânsul banilor şi pentru gorştină, al cincile pentru iernatul oilor … să fie volnici a le paşte pe a oricui moşie … al şasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobeşti … să nu plătească tult sau 22 bani şi jumătate pentru un vas şi 12 bani starostelui, nici pârcălabului ...
.”
       Întreaga obşte de ocol a Câmpulungului Moldovenesc era considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii ţării continuau să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigurau acea autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară şi care avea dreptul de a trimite solii ei proprii, nu numai la cetatea Bistriţei (şi ea cu organizaţie proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat la stat.
       În istoria zonei s-au petrecut şi alte evenimente cu implicaţii pentru destinele Moldovei.
       Alexandru Lăpuşneanu a trecut cu oştile spre Transilvania în 1556-1557, iar în vremea lui Gheorghe Ştefan (1653-1658), s-a dat în aceste locuri o luptă între oastea moldoveană şi armata nobilimii transilvănene.
       În secolul al XVII-lea, când polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, în Câmpulung şi-a avut reşedinţa unul dintre unul dintre comandanţii armatei polone.
       La 1766 numărul locuitorilor Ocolului se ridica la 922 de familii, din care 377 în Câmpulungul propriu-zis.
       Etapa ocupaţiei austriece începe de fapt în anul 1774, când trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei în momentul în care armatele ruseşti se retrăseseră, iar Turcia ieşise slăbită în urma războiului de 6 ani (1768-1774).
       Între 1775-1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Câmpulungului parcurge mai multe etape distincte: perioada de administraţie militară (1775-1786), perioada încorporării părţii de nord a Moldovei la cercul administrativ teritorial al Galiţiei (1786-1848) şi perioada în care Bucovina este recunoscută ca ducat autonom al imperiului, şi în care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială şi naţională, se declanşează lupta patrioţilor români din aceste teritorii pentru a-şi păstra fiinţa naţională (1848-1918).
       La 12 octombrie 1777, toată populaţia este chemată să depună jurământul de credinţă către împărat.
       Iniţial, întreaga Bucovină, deci şi ţinutul Câmpulungului Moldovenesc (porţiunea rămasă peste graniţă), a fost sub administraţie militară.
       Primul guvernator militar după ocupaţia din 1775, a fost generalul Gabriel Freiheer von Splény până în anul 1779; îl urmează generalul baron Karl von Ensenberg, până în noiembrie 1786, când Bucovina trece sub administraţie civilă, el fiind încorporat guvernământului civil din Liov - centrul administrativ al Galiţiei, ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul s-a petrecut după ce împăratul Iosif al II-lea vizitase a doua oară Bucovina între 24-27 iulie 1786.
       Această măsură a nemulţumit profund populaţia autohtonă, fapt care a ajuns până la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se publică o declaraţie în care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenţia de a simplifica administraţia publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri şi datini, şi în consecinţă, se hotărăşte ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrată a Galiţiei, dar totuşi, pentru uşurinţă, administraţia să rămână mai departe în jurisdicţia administrativă a Galiţiei.
       Românii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuşi unor măsuri de slavizare, având de înfruntat acum doi adversari. Totalitatea funcţionarilor aduşi sub administraţia guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă şefi ai administraţiei locale până în 1849, numai primul a fost român, boierul Vasile Balş.
       Dominaţia austriacă aduce pe aceste locuri şi populaţie germană, „ţipteri” din comitatul Zips, din care mulţi se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta şi Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei, în 1809 la Dragoşa şi Valea Stânei lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre ţipteri s-au repatriat în Germania, în ajunul celui de-al II-lea război mondial.
       În dezvoltarea sa, Câmpulungul Moldovenesc a cunoscut mai multe faze, de la întemeiere şi până în secolul al XV-lea, când s-au pus bazele acestei aşezări, pe Valea Caselor (de unde şi denumirea de Capu Satului), apoi s-a întins spre vest, mutându-şi centrul din Capu Satului în actualul centru al oraşului. Din secolul al XV-lea aşezarea se întinde tot mai mult pe râul Moldova şi pe văile afluenţilor, când vine populaţie şi din Ardeal, întemeindu-se târgul Câmpulung. Din 1775 până la 1888, Câmpulungul Moldovenesc se întinde spre Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seaca, Sâhla.
       În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul parcurgea un ultim stadiu în devenirea sa ca târg, iar atunci, când în 1794 Curtea de la Viena acorda acestei aşezări rangul de târg, se recunoştea de drept ceea ce exista de fapt.
       Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaştere a puternicei unităţi culturale româneşti, păstrată de multe veacuri şi adeverită chiar de împăratul Frantz Joseph I, care, fixându-i stema prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: „ ... parte din vechea Dacie, ţara aceasta numită în timpul stăpânirii domnilor Moldovei Ţara de Sus … apoi Bucovina …, locuită de daci şi apoi de colonii lui Traian …, a fost străbătută în timpul migraţiei popoarelor de goţi, gepizi, huni, avari, unguri, tătari şi încă alte neamuri care n-au lăsat după ei decât urmele groazei şi distrugerii. În timp de aproape un mileniu de asemenea situaţie a trebuit ca poporul autohton să-şi salveze viaţa, obiceiurile şi limba.”
       În 1866, administraţia austriacă ridică aşezarea la rangul de oraş.
       De la sfârşitul secolului al XIX-lea Câmpulungul Moldovenesc a fost legat de firul de cale ferată Dărmăneşti – Câmpulung – Vatra Dornei, iar mult mai târziu, în 1938, s-a inaugurat linia ferată Vatra Dornei – Cluj pe la Ilva Mică.
       În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a românilor, ca răspuns dat administraţiei austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la anexare. Pe acest fond se situează acţiunile intelectualilor progresişti, care militează pentru afirmarea elementelor româneşti rămase nealterate de-a lungul vremii.
       În perioada 1888-1918, oraşul a cunoscut o evoluţie puternică, fiind influenţat de construirea căii ferate principale şi a celor doua ramificaţii: una de la Vama spre Moldoviţa şi alta de la Pojorâta spre Fundu Moldovei, când se construiesc numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. Tot acum, s-a început exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc şi s-a construit o turnătorie la Prisaca Dornei.
       Primul război mondial dă un nou impuls luptei naţionale a românilor din Bucovina, în condiţiile destrămării Imperiului Austro-Ungar, trecând hotărât la înfăptuirea idealului de secole: unitatea naţională.
       Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă şi numeroşi bucovineni, consfinţeşte hotărârea luată la Cernăuţi, în data de 28 noiembrie 1918, împlinirea idealului de unitate a tuturor românilor. Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc acţiuni pregătitoare în toate aşezările zonei. Cităm în acest sens un fragment din Raportul asupra adunării naţionale ţinute la Fundu Moldovei la 8 noiembrie (stil nou) 1918: „... conform Constituantei ţării Bucovinei … precum şi adunării naţionale districtuale din Câmpulung din 4 noiembrie 1918 stil nou … s-a conchiemat pe ziua de 8 noiembrie stil nou adunarea naţională a poporului din această comună."
       Perioada ce a urmat Marii Uniri din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic avânt, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese primul război mondial, urmele luptelor putînd fi văzute şi astăzi în pădurile obcinilor Feredeului şi Mestecănişului.
       Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina a fost împărţită în 5 judeţe: Cernăuţi, Câmpulung, Rădăuţi, Storojeneţ şi Suceava, această situaţie menţinându-se până la 28 iunie 1940, când partea sa de nord a trecut sub administraţie sovietică.
       Între 1925 şi 1950, judeţul Câmpulung, cel mai întins ca suprafaţă din Bucovina, a avut următoarea împărţire administrativă:
       - una comună urbană – reşedinţă: Câmpulung;
       - trei comune urbane - nereşedinţă: Gura Humorului, Vatra Dornei şi Vama;
       - 39 comune rurale repartizate în trei plase (plasa Moldova cu 13 comune rurale cu reşedinţa la Câmpulung, plasa Dorna – cu 11 comune rurale cu reşedinţa la Vatra Dornei şi plasa Humorul cu 15 comune rurale cu reşedinţa la Gura Humorului).
       Existenţa oraşului Câmpulung Moldovenesc ca reşedinţă de judeţ a fost curmată de către noua împărţire administrativă legiferată în anul 1950, după model sovietic. Astfel, oraşul Câmpulung devine un simplu orăşel înglobat mai întâi în regiunea, şi ulterior, în judeţul Suceava.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Agenda culturală

Festivalul Internaţional
de Folclor
"Întâlniri  Bucovinene"

Târgul Lăptarilor
Serbările Zăpezii