relieful
municipiului câmpulung moldovenesc |
|
„Străveche vatră românească de datini şi virtuţi, oraşul de sub muntele
Rarău are o personalitate specifică, atât prin aşezarea geografică, prin
trecutul istoric, cât şi prin profilul spiritual al oamenilor, prin port
şi obiceiuri. Oamenii locului, de o proverbială omenie, au ceva din
tăria munţilor.”
(Graţian Jucan - ”Câmpulungul Moldovenesc”) |
|
Relieful:
Cadrul geomorfologic al localităţii este constituit
din depresiunea Câmpulungului şi din patru unităţi muntoase care o
înconjoară: masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului şi
Munţii Stânişoarei.
Depresiunea este formată din trei
compartimente înlănţuite: Câmpulungul Sadovei drenat de pârâul Sadova,
Câmpulungul Moldovei şi Câmpulungul Hurghişului. Primele două, orientate
VNV-SE sunt „câmpulunguri” tipice, longitudinale, paralele cu liniile
orografice principale, iar al treilea are caracter transversal faţă de
formele orografice învecinate.
Oraşul ocupă compartimentul ei
mijlociu, respectiv Câmpulungul Moldovei. Între munţii
Măgura-Muncelu–Hâga, care îl delimitează spre vest şi Ginas-Cucoara la
est, oraşul se dezvoltă pe o lungime de cca. 12 km şi o lăţime de peste
2 km.
Aspectul de câmp lung, este atât de frapant şi contrastant
cu cel al ramelor muntoase, încât a determinat însuşi numele
localităţii, iar apelativul popular a fost preluat de literatura
ştiinţifică.
Altitudinea relativ joasă a depresiunii (600–650 m)
este bine subliniată în partea sud-vestică de nişte măguri piramidale
care se înalţă cu peste 500 m deasupra ei, dominând-o prin povârnişuri
impunătoare, acestea fiind Munceii Câmpulungului, cele mai nordice
subunităţi ale Masivului Rarău: Măgura Runcului (1170 m), Runc (1120 m),
Bodea (1073 m) şi Cucoara (944 m).
În partea opusă, Obcina
Feredeului nu se înalţă dintr-o dată, ci prelung, în trepte, ceea ce dă
depresiunii un caracter asimetric în profil transversal. Culmile Hâga
(904 m), Runcul Corlăţeni (875 m, Butia Deluţului (876 m), Ginas (950
m), care alcătuiesc o primă treaptă, ca şi valul ce se înalţă în spatele
lor, Dealu Lung (1073 m), Cocoşu (1061 m), Prislop (1169 m) şi apoi, în
ultimul plan, Măgura Deii (1202 m), Tomnatic (1302 m), Runcul Prisăcii
(1141 m), au înălţimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar
fragmentarea lor mare, lipsa de unitate şi pantele dulci le fac mai
puţin impunătoare.
Pe fondul general al depresiunii care poate fi
asemuită cu o canoe uriaşă, la o analiză de detaliu se pun în evidenţă
terasele fluviatile, operă a Moldovei. Dintre toate terasele, 9 la
număr, foarte bine dezvoltată este cea care se înalţă cu 8-10 m deasupra
râului: „ terasa Câmpulungului”, pentru că pe podul ei se întinde cea
mai mare parte a vetrei oraşului (zona centrală, Sâhla, Valea Seacă şi
Capu Satului). Totuşi, de-a lungul timpului, aşezarea n-a încăput numai
pe terase; s-a revărsat pe versantul sud-vestic, a trimis tentacule pe
văile principalilor afluenţi ai râului Moldova, rezultând un frumos
exemplu de adaptare a vetrei la condiţiile reliefului local. |
|
Vegetaţia:
Învelişul vegetal - pădurile, păşunile şi fâneţele
- contribuie din plin la estetica peisajului regiunii, constituind un
cadru tonifiant şi un fond cromatic în care omul, aşezările şi
activităţile lui se integrează total. El este totodată şi una din
principalele bogăţii, precum şi o verigă importantă în păstrarea
echilibrului ecologic. Răspândirea vegetaţiei este strâns legată de
condiţiile de climă şi sol, evidenţiindu-se un armonios paralelism între
cele trei componente fizico-geografice, supuse legii etajării verticale
în raport cu altitudinea. Omul însă a introdus o serie de modificări,
îndeosebi prin retragerea marginii pădurilor în favoarea pajiştilor şi
aşezărilor.
Câmpulungul şi împrejurimile intră aproape în
totalitate în cadrul zonei naturale a pădurilor de răşinoase, care urcă
până spre 1500m. Aici pădurea reprezintă încă 50-75% din suprafaţa
teritoriului, cu toate defrişările intense făcute de-a lungul timpului.
Cu acest procent, zona se înscrie între cele mai bine împădurite din
ţară. Condiţiile ecologice favorizează în mod deosebit molidul (Picea
excelsa).
În Obcinile Feredeului, Mestecănişului şi la poalele
Giumalăului se dezvoltă cele mai pure şi mai falnice molidişuri din
ţară. Renumele european al molidului bucovinean este atât de mare şi
unanim recunoscut încât unii cercetători au presupus ca vestitele viori
cremoneze ar fi fost lucrate din lemn adus de pe aceste meleaguri, iar
astăzi firme renumite din lume solicită cheresteaua de Moldoviţa, Vama
sau Pojorâta.
Dintre celelalte esenţe menţionăm: bradul (Abies
alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), fagul (Fagus silvatica), pinul
(Pinus silvestris), mesteacanul (Betula verrucosa), plopul (Populus
tremula), scorusul (Sorbus aucuparia). Foarte rară este zada sau
laricele (Larix decidua), singurul conifer de la noi care-şi leapădă
iarna toată podoaba de ace.
Un alt conifer foarte căutat în trecut
pentru lemnul său frumos colorat şi tare, un adevărat "arbore de fier"
al pădurilor noastre, este tisa (Taxus baccata). Pentru a-i preîntâmpina
dispariţia la care era sortită prin exploatare neraţională şi mai ales
datorită creşterii extrem de lente, tisa a fost declarata specie
ocrotită.
Covorul ierbos, ca dealtfel şi etajul arbuştilor, este
slab dezvoltat în aceste păduri întunecoase. Mai frecvente sunt măcrişul
(Oxalis acetosella), clopoţeii (Campanula abietina), degetăruţul
(Soldanella montana), lăcrămiţa (Mojantenum bifolium), muşchii adunaţi
în perniţe moi. În schimb, tăieturile şi lizierele pădurii sunt invadate
de rugi de zmeură (Rubus idaeus) şi mure (Rubus sulcatus), soc
(Sambuccus racemosa), caprifoi (Lonicera nigra), tufărişuri de alun
(Coryllus avellana), fragi (Fragaria vesca), iar la altitudine mai mare
de afin (Vaccinium myrtillus). |
|
Fauna:
La adăpostul munţilor şi sub poala codrilor, fauna s-a
menţinut bogată şi variată până în zilele noastre, contribuind din plin
la frumuseţea şi ineditul peisajului din vecinătatea Câmpulungului
Moldovenesc. Dintre reprezentanţii ei menţionăm în primul rând cerbul
(Cervus elaphus) ale cărui efective au sporit în ultimii ani prin
reglementarea condiţiilor de vânătoare în funcţie de sporul anual al
speciei, apoi ursul (Ursus arctos), o altă podoabă de
frunte a Carpaţilor nordici. Ca urmare a luării unor măsuri de ocrotire,
în pădurile din bazinul mijlociu şi superior al Moldovei s-a îmbunătăţit
şi situaţia cocoşului de munte (Tetrao Urogallus). Dintre
rarităţile faunistice amintim şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus
tetrix), care se mai întâlneşte în părţile nord-vestice ale
Obcinilor.
Dintre feline, pădurile câmpulungene adăpostesc o
specie frumoasă – râsul (Lynx lynx), supranumit "pantera
Carpaţilor". Alte specii comune Carpaţilor, dar bine reprezentate în
zona sunt: mistreţul (Sus scrofa), atât de numeros încât
"sapă" pur şi simplu poieni întregi şi ogoare izolate, jucăuşa
veveriţă (Sciurus vulgaris), jderul (Martes
martes), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis
vulpes), căprioara (Capreolus capreolus).
Spre
deosebire de pădurile de foioase, care răsună de cântecul păsărilor,
pădurile de conifere impresionează prin liniştea care le învăluie, rar
întreruptă de toboşarul pădurii (Pica pica) sau de
sunetele stridente ale gaiţei (Garalus glandarius), la
care se adaugă forfecuţa (Loxia curvirostra), alunarul
(Nucifraga caryocatactes) şi piţigoiul (Parus sp.).
Din cele arătate, se poate trage concluzia că regiunea Câmpulungului
Moldovenesc dispune de un fond faunistic-cinegetic bogat şi valoros,
renumit în întreaga ţară şi nu numai. Multe din trofeele recoltate de la
animalele vânate aici (cerb, căprior, urs, râs, mistreţ, cocoş de munte,
etc.), au obţinut valoroase medalii la concursuri internaţionale de
prestigiu.
Fauna ihtiologică a Moldovei şi a pâraielor afluente
este deosebit de bogată. Pentru pescarul sportiv interesează mai ales
păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu
(Salmo irideus), lipanul (Thymallus thymallus),
cleanul (Lueciscus cephalus), foarte numeros, mreana de
munte (Barbus meridionalis petenyi). Acestora li se adaugă
micuţul boiştean (Phoxinus phoxinus), porcuşorul
(Gobio gobio) ş.a. Pe râul Moldova, datorită pescuitului
abuziv şi poluării, salmonidele s-au retras în amonte de Frasin-Vama. În
schimb pâraiele, cu ape puţin adânci dar limpezi şi bine oxigenate,
reprezintă biotopuri ideale pentru dezvoltarea lor. Este cel mai mare
salmonid de la noi, care poate ajunge la peste 1 metru lungime şi 12-14
kilograme greutate.
Datorită modificării antropice moderate a
cadrului natural, în masivele muntoase din regiunea Câmpulungului s-au
putut păstra numeroase specii de nevertebrate foarte rare sau chiar noi
pentru ştiinţă, îndeosebi în rezervaţii. |
 |
Rezervaţii naturale:
Partea superioară a masivului Rarău
adăposteşte una dintre cele mai interesante rezervaţii geologice din
Bucovina, formată din clipe de calcare aptiene, ruiniforme, de mărimi
variate: Pietrele Doamnei; Pietrele Doamnei se dezvoltă între cotele
1550 m şi 1648 m.
Stâncile Pietrele Doamnei sunt calcare cu
încrustaţii de corali, alge, amoniti, şi alte elemente care alcătuiau
mari recife acum 140 milioane de ani, în perioada cretacică, când acest
teritoriu era acoperit de apele calde ale oceanului.
Datorită
mişcărilor tectonice, cu timpul, marea s-a retras, iar recifele au fost
ridicate la suprafaţă, fragmentându-se şi dând naştere peisajului
sălbatic, atât de caracteristic.
Aspectul inedit al stâncilor,
fără seamăn în Carpaţii noştri, a determinat declararea lor ca monument
al naturii creîndu-se rezervaţia geologică, ce adăposteşte pe lângă o
floră caracteristică, care cuprinde specii ca: floarea-de-colţ(Leontopodium
alpinum), muşchiul de tip Sphagnum şi
arginţica (Dryas octopetala), bulbucii (Trolius
europaenus), garofiţa sălbatică (Dianthus callizonus)
şi o faună lepidoptologică bine reprezentată, asupra căreia prof. I.
Nemeş întreprinde valoroase cercetări, descoperind două specii noi
pentru ţara noastră: Cnephasia articolana H.S. şi Chloroclysta
citrata f. strigulata F.
Clipa triasică de la
Pojorâta:
La vest de intersecţia DN 17 Câmpulung Moldovenesc –
Vatra Dornei cu calea ferată, în apropiere de Gura Sadovei, se afla o
rezervaţie geologică ce cuprinde cele mai vechi sedimente cunoscute sub
numele de „strate de Pojorâta” sau „clipa triasică de la Pojorâta”.
Acestea reprezintă aflorimentele cele mai importante ale faciesului
„Strate cu Aptychus” din Carpaţii estici, uşor accesibile pentru
specialişti. Aflorimentele sunt bine deschise şi prezintă strate intens
cutate cu resturi de Aptychus şi tipuri noi de roci variate:
microconglomerate, gresii micacee, marne calcaroase roşii-violacee sau
cenuşiu-verzui, calcare cu noduli de silex, etc.
Cunoscând
importanţa deosebită ale acestor clipe, exploatarea lor este interzisă,
fiind declarate monumente ale naturii. Accesul la această rezervaţie
geologică se face direct din DN17. |
|
English
