Transparență decizională - Proiecte de hotărâri ale Consiliului Local supuse dezbaterii publice
Legea nr. 52 din 21.01.2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică - extras:
Articolul 6:
(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
(2) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţă publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
Puteți filtra documentele după anul publicării; anul selectat este marcat cu culoarea galben:
17.10.2023 - Dezbatere publica pentru proiectul de hotarare cu privire la stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2024.
MAI MULT06.09.2023 - Dezbatere publică pentru cu privire la aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Introducere în intravilan și schimbare destinatie clădire din anexă a exploatației agricole în locuință”.
MAI MULT18.07.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind aprobarea STRATEGIEI INTEGRATE DE DEZVOLTARE URBANĂ A MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC (SIDU) 2021-2027.
MAI MULT06.07.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare cu privire la aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”BAZĂ DE AGREMENT ACVATIC CÂMPULUNG MOLDOVENESC”.
MAI MULT16.03.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind aprobarea plafonului și a procedurii pentru publicarea listei contribuabililor reprezentând persoane juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul local al MCM.
MAI MULT16.03.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare cu privire la aprobarea procedurii de publicare a listei contribuabililor reprezentând persoane juridice care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul local al municipiului Câmpulung Moldovenesc.
MAI MULT06.03.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unei suprafețe de teren cu destinația de pajiște permanentă aparținând domeniului public al Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
MAI MULT24.02.2023 - Dezbatere publică pentru proiectul de hotarare cu privire la aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul de investiții ”PUNCT OPERARE AEROMEDICALĂ CÂMPULUNG MOLDOVENESC”.
MAI MULT03.02.2023 - Dezbatere publică pentru privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren cu destinația de pajiști permanente aparținând domeniului public al Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
MAI MULT